Partenerii AVISSO, despre valorile companiei: Seriozitate, profesionalism, implicare socială, competenţă

Pe 3 noiembrie, AVISSO a aniversat 10 ani de activitate în mijlocul comunităţii ieşene la Grand Hotel Traian. 200 de reprezentanţi ai mediului antreprenorial, cultural, societăţii civile, administraţiei publice şi zonei politice au participat la evenimentul în cadrul căruia au fost premiaţi partenerii, colaboratorii şi angajaţii AVISSO şi au fost anunţaţi câştigătorii Campaniei „Lei de business tânăr“. Totodată, a fost prezentat în premieră proiectul „International Health Hub“, o platformă internațională de colaborare pentru dezvoltarea oportunităților economice din domeniul serviciilor medicale.

Trofee acordate partenerilor

Compania GIBA a primit recunoaşterea sprijinului acordat în proiectele de responsabilite socială și a fost răsplătită pentru încrederea în serviciile foto-giba
de consultanță AVISSO. Lia Simion, managerul firmei, a declarat că premiul oferit reprezintă o recunoaştere a muncii echipei GIBA, a unei activităţi „care a evoluat pe timp de criză şi datorită colaborării cu AVISSO. Încă de la început, aţi transmis încredere prin seriozitate şi profesionalism. Aţi transmis entuziasmul tinereţii voastre, care pentru noi chiar a fost un motor! La fel de important, aţi creat senzaţia de familie ce se strânge la bine şi la greu. Mă felicit că am avut încredere în voi!“.

Din foto-conestpartea companiei CONEST a primit un trofeu directorul general Irinel Tofan pentru parteneriatul activ şi sprijinul acordat în toate proiectele de dezvoltare ale AVISSO: „Vă felicit pentru faptul că aţi avut puterea să depăşiţi toate obstacolele pe care le-aţi întâlnit, vă felicit pentru proiectele sociale deosebite pe care le-aţi realizat cu sufletul pentru co­munitatea noastră! Felicitările noastre! Pro­mitem să vă fim în continuare aproape!“.

foto-tonus

Tonus Plus a primit, de asemenea, un trofeu pentru încrederea investită în serviciile financiare și de consultanță fiscală și pentru programele de pilates personalizate pentru angajații AVISSO. Elena Gheorghiţă, manager al Tonus Plus, consideră că cei trei ani de colaborare cu AVISSO i-au adus mai mult decât o diplomă de recunoştinţă, ci, în primul rând servicii financiare şi de consultanţă de înaltă calitate, „ne-a demonstrat că este o firmă care pune pe primul loc şi sănătatea oamenilor, acordându-le astfel, prin intermeniul nostru, programe de sport personalizate, crezând cu ardoare în maxima «mens sana in corpore sano»“.

foto-ziarulÎn cadrul ceremoniei de premiere, AVISSO a dorit să îşi exprime recunoştinţa faţă de „Ziarul de Iaşi“ pentru sprijinirea proiectului editorial „Iaşul în afaceri“. Trofeul a fost înmânat directorului executiv al cotidianului, Oana Mustaţă. În mesajul său, Toni Hriţac, redactorul-şef al „Ziarului de Iaşi“, a remarcat faptul că AVISSO este un exemplu de implicare comunitară de pe poziţia unei companii care este lider în domeniul consultanţei în afaceri. „Acest mix acoperă foarte bine zona poate cea mai deficitară a societăţii noastre, atât la nivel local cât şi naţional. Este vorba despre nevoia de profesionalism şi competenţă în business, motorul principal al dezvoltării unui areal economic, şi cea de relaţionare, de a acoperi acele găuri de comunicare şi dialog care însoţesc, de obicei nefast, vremurile de dezvoltare tehnologică. De aceea, parteneriatul cu «Ziarul de Iaşi», concretizat în suplimentul «Iaşul în afaceri», este un demers pe care îl apreciez în mod deosebit. Premiul acordat «Ziarului de Iasi» vine să confirme o remarcabilă reciprocitate. Parafrazând sloganurile la modă, aş spune că atitudinea AVISSO s-ar rezuma în câteva cuvinte curajoase: «Îndrăzneşte să crezi în business!»“.

Fundația Comunitară Iași a fost, de asemenea, răsplătită cu un trofeu şi o diplomă de recunoştinţă pentru încrederea investită în serviciile financiare foto-paiusși de consultanță fiscală oferite de AVISSO și pentu proiectele sociale dezvoltate pentru comunitatea ieșeană. „Ne onorează acest premiu, îndeosebi pentru că vine din partea AVISSO, o companie cu adevărat responsabilă față de comunitatea în care își desfășoară activitatea, prezentă la principalele evenimente caritabile de peste an, care a avut dintotdeauna ușa deschisă pentru proiectele societății civile, și care, mai mult decât atât, își implică angajații și clienții în acțiunile de CSR. Suntem clienți AVISSO încă de la înființarea fundației, din 2012, și ne-au fost alături în această perioadă în care am atins deja pragul de 1.000.000 lei investiți în comunitate sub formă de proiecte finanțate și burse de studiu acordate. Câteva dintre direcțiile strategice în care investim sunt revitalizarea urbană, unde finanțăm inițiative precum amenajarea de locuri de joacă, terenuri de sport sau spații de petrecere a timpului liber, educație, unde oferim anual peste 250.000 lei pentru burse de studiu și proiecte menite a stimula interesul tinerilor pentru științe, sau antreprenoriat, unde încurajăm ieșenii să consume local și creăm rețele ale antreprenorilor ieșeni“, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, director executiv al Fundaţiei Comunitare Iaşi.

foto-bloomAgenția Bloom Communication a primit o diplomă de recunoştinţă pentru realizarea ima­­ginii de brand și pentru încrederea investită în serviciile financiare și de consultanță fiscală AVISSO. Ciprian Dron, CEO Bloom Communication, a tradus 10 ani de activitate prin cifre: „18.000 de situaţii lunare făcute de AVISSO pentru clienţii săi, mii de ore de consultanţă şi sute de clienţi care urcă, cu încredere , alături de AVISSO, pe scara succesului. Iar acestea sunt doar o mică parte din toate rezultatele remarcabile ale echipei. Îi doresc ca în următorii 10 ani să devină unul din jucătorii top 10 al nivel naţional în domeniile sale de expertiză! Pentru mine, că antreprenor şi ca partener de peste 5 ani, AVISSO este furnizorul încrederii, al soluţiilor complexe şi, mai ales, cel ce poate oferi siguranţa lucrului bine făcut. Sunt bucuros şi mândru că am reuşit împreună cu ai mei colegi de la Bloom Communication să construim un brand şi o serie de instrumente de comunicare care să pună în valoare grupul de companii care a evoluat remarcabil din Miron Cont-Audit într-un «furnizor 360» în domenii precum contabilitate, consultant de HR şi de business, administrare companii. Mă bucur că am fost alături la sărbătoarea celor 10 ani de activitate şi mulţumesc pentru trofeul ce recunoaşte valoarea parteneriatului nostru!“.

foto-traianDragoş Cioncu şi Adrian Danu de la Grand Hotel Traian au fost premiaţi pentru sprijinul acordat în proiectele de responsabilitate socială și proiectele de dezvoltare a mediului antreprenorial și cultural ieşean.

Premii pentru angajaţii şi colaboratorii AVISSO

În cadrul evenimentului desfăşurat la Grand Hotel Traian, o serie de angajaţi şi colaboratori ai AVISSO au fost premiaţi pentru activitatea desfăşurată în cadrul companiei. Nicoleta Pintilei a primit o diplomă pentru sprijifoto-avissoteam-1nul acordat în implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă coordonate de AVISSO, Roxana Lungu, pentru dedicarea și angajamentul demonstrat față de organizație, Mihaela Măriucă, managing partner AVISSO, pentru coordonarea proiectelor de investiții și pentru implicarea în dezvoltarea organizației, Eusebiu Vreme, auditor financiar, pentru dezvoltarea și coordonarea departamentului de audit AVISSO şi George Onofrei pentru dezvoltarea proiectului editorial „Iaşul în afaceri“.

Partenerii evenimentului

Gala aniversară AVISSO 10 a fost realizată prin colaborarea cu AGEO BIZ, o companie condusă de „designerul de evenimente“ Amalia Georgescu. Filmele de prezentare a companiei AVISSO şi a proiectului „International Health Hub“ au fost realizate de echipele Front Page Communication (manager: Ovidiu Chiţovanu) şi Studio Alb (manager: Ştefan Andrei).

Identitatea vizuală a campaniei „Lei de business tânăr“ a fost realizată de Wiron (Adrian Mironescu), platforma online de Sico Media (manager: Constantin Iurea). Parteneri instituţionali: Primăria Municipiului Iaşi, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, Liga Studenţilor Economişti, AIESEC. Parteneri media: Iaşi TV Life (realizarea spotului video al campaniei şi mediatizare), Radio HIT (rea­lizarea spotului audio al campaniei şi mediatizare), Ziarul de Iaşi, VIVA FM, Radio România Iaşi, TVR Iaşi, Tele M, Jurnal Virtual (www.jurnalvirtual.ro).