Cluburile, federaţiile sau asociaţiile sportive pot primi finanţări de până la 20.000 de euro

Cluburile, federaţiile sau asociaţiile sportive pot primi finanţări de până la 20.000 de euro în baza unor parteneriate de tip public-privat pentru acţiuni concrete care contribuie la promovarea sportului de către femei, din partea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), a declarat, pentru AGERPRES, ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis.

Proiectul „Femeie-Sport-Sănătate” a fost lansat de Conferinţa permanentă a miniştrilor tineretului şi sportului ai Francofoniei (CONFEJES) cu ocazia împlinirii a cincizeci de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, afirmă că parteneriatele de tip public-privat pot dezvolta sportul în comunitatea locală şi invită cât mai multe cluburi şi federaţii să aplice la acest program. El consideră că sportul feminin este un segment cu un potenţial mare de creştere. El afirmă că sportivele din România trebuie să rămână în continuare modele de urmat pentru tineri.

În baza acestui program vor fi finanţate cu prioritate proiectele cu impact pe termen lung care pot fi ulterior multiplicate, în vederea dezvoltării politicilor publice de punere în valoare a sportului feminin.

Toate informaţiile referitoare la depunerea şi analiza cererilor, precum şi criteriile de eligibilitate şi de selecţie sunt detaliate pe site-ul CONFEJES, https://confejes.org/uncategorized/appel-a-projets-sur-la-thematique-femme-sport-sante/.

Proiectele pot fi depuse până pe 31 martie 2020, iar o preselecţie se va face pe baza criteriilor de eligibilitate prevăzute în caietul de sarcini. Selecţia finală a proiectelor de către juriu va avea loc între 20 şi 24 aprilie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe 28 aprilie 2020.



Call Now Button