Elena Gheorghiţă, proprietarul afacerii TONUS PLUS

Sportiv de performanţă, kinetoterapeut, antreprenor

Elena Gheorghiță este unul dintre „pionierii” pilates-ului în România. O metodă în care a ajuns să se perfecţioneze întâmplător şi în jurul căreia gravitează acum cea mai mare parte a vieţii sale profesionale. În 2008, la scurt timp după absolvirea studiilor, în urma unei campanii de promovare pe care a gândit-o şi pus-o în aplicare singură, aceasta a închiriat primul spaţiu pentru a ţine ore. De atunci şi până astăzi, mai bine de 3000 de ieşeni au apelat la serviciile sale.

Sportivă de performanţă, medaliată a probei de tir cu arcul, Elena Gheorghiţă a urmat în paralel studiile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, secţia de Kinetoterapie şi Motricitate Specială de la Universitatea „Al. I. Cuza”, cât şi pe cele ale Fa­cultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, specializarea Economia comerţului, turismului şi serviciilor. Studiile economice le-a urmat mai mult ca să le facă pe plac părinţilor, neîncrezători în potenţialul unui absolvent de Sport. Iar în ultimii doi ani de facultate a frecventat şi Şcoala Naţională de Antrenori. „Trebuia împăcată şi capra şi varza. Iniţial, mi-am dorit să fac Medicina, dar am renunţat pentru că nu sunt de acord cu sistemul. Am hotărât, la insistenţele

familiei, care nu era de acord cu Facultatea de Sport, să fac şi economia, fapt care m-a ajutat la începutul afacerii”, povesteşte Elena Gheorghiţă.

A rămas şi după studii o fire „polivalentă”, astfel că în prezent îşi împarte timpul între Tonus Plus, cursuri internaţionale de pilates şi recuperare (în ţări precum Spania, Coreea de Sud, Franţa, Italia, chiar şi România) şi cursuri de antrenori pentru Federaţia Internaţională de Tir cu Arcul. În septembrie 2015 a obţinut titlul naţional la tir cu arcul, dar spune că va renunţa să mai participe în competiţii, deoarece nu poate să ţină pasul cu toate activităţile sale.

Apropierea de pilates s-a produs pe neaşteptate în cazul Elenei Gheorghiţă. În 2007 a plecat prin intermediul programului „Work& Travel” în Statele Unite ale Americii, unde s-a întâlnit cu o prietenă care îşi deschisese de trei ani o sală specializată. „Deşi am plecat să lucrez, am făcut pe parcursul şederii şi cursurile de pilates, moment în care mi-am dat seama că era tot ce îmi lipsea ca formare din facultate. În doar trei luni am găsit cheia care îmi lipsea pe partea de kinetoterapie.” În ţară, a început să practice metoda învăţată pe colegi, ulterior mergând şi la congrese internaţionale.

Pilates de unul singur? Teoretic da, practic ba

„În 2008, când terminam orele la facultate şi serviciul, mergeam prin scări de bloc şi puneam în toate cutiile fluturaşi, am împărţit şi pe stradă vreo 5000”, îşi aminteşte Elena Gheorghiţă începuturile. De la o sală potrivită pentru 5 persoane a trecut la una de 7, în ianuarie 2009, moment în care a cumpărat şi primul set de aparate de pilates. Acum, în 2016, Tonus Plus lucrează în paralel în patru săli cu 18-25 de persoane. „Nu concep pilatesul fără aparate. Ceea ce vedeţi astăzi aici valorează 50.000 de euro, deoarece am vrut să am Mercedes. Am avut şi Dacie, aparatele cumpărate la începuturi, dar pe care le mai ţin acum doar de formă.” Când a început activitatea ca antreprenor, în România mai existau doar două săli dedicate special acestei metode: una la Miercurea Ciuc, cu o instructoare formată în Ungaria şi care deţinea un singur aparat, şi una la Satu Mare, care împletea pilates-ul cu yoga, dar care folosea saltele.

Elena Gheorghiţă vorbeşte cu multă pasiune despre beneficiile pe care le aduce corpului metoda pilates pe termen lung. „Este una foarte bună, deoarece tot timpul trebuie să te concentrezi asupra corpului tău şi, automat, se produce o altfel de relaxare, separarea de griji şi stres şi atunci este timpul tău, acordat doar ţie. Orice sedentar poate avea dureri din cauza modulului său de viaţă. În momentul în care corpul începe să facă mişcare, începe să se simtă mai bine. Aportul pilatesului, în plus, este că îţi aduce conştiinţă corporală, te învaţă să respiri eficient, îmbunătăţeşte coordonarea, flexibilitatea şi postura.” Elena Gheorghiţă remarcă faptul că, din păcate, majoritatea celor care ajung la Tonus Plus vin pentru refacere, iar nu pentru prevenţie. „Vin pentru că au auzit că le face bine celor cu dureri de spate sau pentru că face abdomenul plat”, constată domnia sa. „Un corp care nu are conştiinţa unei alinieri corecte nu este eficient, muşchii nu lucrează aşa cum ar trebui. Este, dacă vreţi, ca o uşă care nu este prinsă bine în balamale. Şi atunci depui un efort mai mare ca să o închizi ori deschizi. Apar erodări în timp, de care nu îţi dai seama.” Asemenea oricărui sport de întreţinere, rezultatele optime se obţin într-un cadru controlat. Elena Gheorghiţă spune că pilates-ul poate fi practicat de unul singur doar în teorie, nu şi la modul practic, dându-se pe sine drept exemplu: „şi eu am tentative să fac singură, dar pilates-ul presupune foarte multă concentrare, trebuie să fii şi ghidat atent în timpul exerciţiilor. Singură nu reuşesc să îmi păstrez concentrarea mai mult de 10 minute pentru că sună telefonul, mă gândesc la facturile pe care le am de plătit şi tot aşa. Şi atunci, o dată pe săptămână, intru şi eu la grupă”.

Tonus Plus se bazează în prezent pe patru angajaţi permanenţi, echipa urmând a fi completată cu încă trei. În ultimul timp, Elena Gheorghiţă se concentrează pe antrenamente personale şi recuperare. „Este domeniul pe care mă perfecţionez, încerc să formez cât mai mulţi profesionişti.” Majoritatea clienţilor sunt femei, dar au început să apară şi solicitări din partea

bărbaţilor. „Nu îmi explic de ce nu sunt mai mulţi. Probabil pentru că e foarte greu, foarte solicitant.”

Congresele internaţionale de pilates la Iaşi: cu mult înaintea timpului lor

Elena Gheorghiţă a avut ambiţia să organizeze la Iaşi mai multe ediţii ale Congresului Internaţional de Pilates, cu efecte aproape dramatice asupra propriei afaceri. Prima ediţie a avut loc în 2011: „am vrut cu această ocazie să îmi instruiesc şi proprii angajaţi, în condiţiile în care ar fi fost foarte costisitor să îi trimit pe aceştia în străinătate la congrese. Şi atunci am spus că aduc congresul la Iaşi”. Participarea la eveniment s-a dovedit a fi însă sub aşteptările sale. „Al doilea congres, în 2012, m-a costat de trei ori mai mult decât primul, în condiţiile în care numărul de participanţi a rămas acelaşi, deşi am investit mult în promovare. Am cheltuit practic toate resursele de la sală”, îşi aminteşte Elena Gheorghiţă de momentul dificil prin care a trecut. „Afară eu plătesc între 300 şi 700 de euro accesul la un eveniment de talia celui pe care l-am organizat aici, la Iaşi, cerând o taxă de doar 90 de euro.” Cum îşi explică situaţia? Pe de o parte, mulţi dintre cei contactaţi au considerat că Iaşul nu este oraşul potrivit pentru un asemenea eveniment, iar, pe de alta, dorinţa de perfecţionare în pilates a celor care au în oferta lor această metodă este destul de scăzută. „Pe o scară de la 1 la 10, în România suntem pe undeva pe la 0,5 din punctul de vedere al profesionalismului şi al investiţiei în specializare şi dezvoltare profesională şi personală. Sper ca în anii care vor urma să crească această notă şi să fiu bucuroasă că am contribuit şi eu la această creştere”, conchide Elena Gheorghiţă.



Call Now Button