IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect Ordonanță de urgență  privind Programul IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial, precum și pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor asociată programului. Potrivit inițiatorilor, „prin acest program se are în vedere stimularea inițiativei private, precum și atingerea unui obiectiv strategic de încurajare a accesului la facilități de finanțare a creditului comercial destinate IMM-urilor, în vederea îmbunătățirii mediului de afaceri în România,  caracterizat prin dinamism si diversitate”.

Actul normativ supus consultării publice este structurat pe două capitole:

1) Programul IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial, cu trei secțiuni;   

2)  Schema de ajutor de stat asociată Programului IMM FACTOR  – Produs de garantare a creditului comercial, cu opt secțiuni.

Conform Notei de fundamentare, proiectul de OUG are în vedere crearea unor facilități privind satisfacerea necesităților financiare ale unei firme în condiții cât mai avantajoase, în acest scop identificând ca sursă de finanțare creditul comercial, care deține în țări cu economie de piață dezvoltată o pondere importantă.

Creditul comercial este acel credit acordat de un furnizor de mărfuri sau prestator de servicii unui cumpărător, în baza căruia plata mărfurilor/serviciilor se realizează la o dată ulterioară, stabilită de comun acord. Acordarea creditului comercial poate fi privită ca o problemă de alocare (investire) a capitalului, iar extinderea acestuia constituie o investiție care se concretizează în creșterea profiturilor rezultată din mărimea vânzărilor.

„Considerând că elementele cadrului macroeconomic actual conturează o situație excepțională, se impune luarea unor măsuri urgente care să vizeze accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, în cadrul unui program de sprijinire a acestora prin acordarea de garanții de stat pentru garantarea creditului comercial,  destinat asigurării lichidității atât de necesare în această perioadă când există un decalaj major de timp între momentul scadenței plăților la furnizori și momentul încasării facturilor emise de clienți”, precizează MFP.

Implementarea Programului ,,IMM FACTOR  – Produs de garantare a creditului comercial” va contribui la creșterea apetitului finanțatorilor de a credita sectorul IMM, avându-se în vedere riscurile asociate activității de finanțare prin capital comercial derivate din activele limitate care pot fi admise în garanție, coroborate cu ratele de eșec.

Garanțiile insuficiente față de solicitările finanțatorilor sunt printre cauzele frecvent menționate în explicarea dificultăților de accesare a acestui tip de finanțare.

Potrivit inițiatorilor proiectului, implementarea unui produs de finanțare prin care preluarea riscului de neplată a debitorului se acoperă, parțial, prin garanția de stat, va impulsiona semnificativ dezvoltarea produsului de finanțare a creditului comercial, pe segmentul IMM-urilor, acestea fiind interesate să obțină facilități pe linia procurării lichidităților necesare când apar decalaje între încasări și plăți.

Prin Programul „IMM FACTOR” se propune acordarea de garanții de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în Program pentru finanțările de tip factoring cu regres,  acordate de finanțator, pe baza facturilor, în cadrul unui plafon de finanțare cu caracter revolving, garantat de către stat, prin MFP, în cotă de maximum 50% din valoarea finanțării de tip factoring, acordată de finanțator beneficiarului eligibil, exclusiv dobânzile, comisioanele și alte cheltuieli aferente finanțării garantate, cu posibilitatea prelungirii finanțării de maximum 3 ori,  pe perioade de până la 12 luni.

Se propune ca valoarea plafonului de garantare să fie de maximum 5.000.000 lei/ beneficiar, iar valoarea maximă a unei garanții pentru o facilitate de factoring, acordată  beneficiarului pentru un debitor cedat, este de maximum 750.000 lei. Suplimentarea plafoanelor de garantare stabilite inițial prin contractul de garantare se poate realiza, după consumarea a cel puțin 80% din plafonul alocat inițial beneficiarului, la solicitarea finanțatorului și după obținerea acordului FNGCIMM, fără depășirea limitei maxime de 5.000.000 lei/beneficiar.

În ceea ce privește Schema de ajutor de stat asociată Programul IMM FACTOR  – Produs de garantare a creditului comercial, inițiatorii menționează, în Nota de fundamentare, că pentru facilitățile de factoring, MFP acordă un grant care acoperă costurile de garantare (comisionul de risc și comisionul de gestiune) în procentaj de 100% din bugetul MFP – Acțiuni Generale, de la titlul 55 „Alte transferuri”, alineatul 55.01.46 „Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat”, în cadrul unei scheme de ajutor de stat asociate acestui program. MFP acordă un grant care acoperă și costurile de finanțare aferente facilităților de factoring în procentaj de 50% din bugetul de stat, prin bugetul MFP – Acțiuni Generale, de la titlul 55 „Alte transferuri”, alineatul 55.01.46 „Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat”, în cadrul unei scheme de ajutor de stat asociate acestui program.

Perioada de acordare a granturilor care acoperă costurile de garantare și de finanțare aferente facilităților de factoring garantate în cadrul Programului se va stabili prin schema de ajutor de stat. Acordarea granturilor care acoperă costurile de garantare și de finanțare se realizează în condițiile respectării prevederilor legislației din domeniul ajutorului de stat în vigoare.

Costurile aferente finanțărilor de tip factoring, care pot fi acoperite prin grant în cotă de 50% din bugetul MFP sunt: dobânda aferentă sumelor avansate și comisionul de factoring aferent serviciilor de colectare și administrare creanțe.

Schema de ajutor de stat este elaborată în conformitate cu Comunicarea Comisiei privind Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 precum și cu respectarea Recomandării Comisiei C (2020) 4885 F din 14 iulie 2020 privind condiționarea acordării de sprijin financiar public pentru întreprinderi din Uniunea Europeană de lipsa unei legături cu jurisdicțiile necooperante, iar ajutoarele de stat se acordă după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene, pe toată durata de valabilitate a schemei. Ajutoarele de stat acordate în baza schemei propuse sunt compatibile cu piața comună în conformitate cu Comunicarea CE – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), publicată în Jurnalul Oficial al UE din 20.03.2020, și se vor acorda după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene, pe toată durata de valabilitate a schemei.

Obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă sprijinirea accesului la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii, prin acordarea de facilități de garantare de către stat pentru creditele pe termen scurt acordate întreprinderilor mici și mijlocii pentru finanțarea creditului comercial.

Pentru sectoarele agriculturii, pisciculturii și acvaculturii se aplică următoarele condiții:

a) ajutorul nu depășește 120.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii sau 100.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole; toate sumele utilizate trebuie să fie brute, și anume înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe;

b) cuantumul ajutorului acordat întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu trebuie stabilit pe baza prețului sau a cantității produselor introduse pe piață;

c) ajutorul acordat întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de ajutoare menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (a) – (k) din Regulamentul (UE) nr. 717/2014 al Comisiei din 27 iunie 2014 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul pescuitului și acvaculturii;

d) în cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea în mai multe sectoare cărora li se aplică cuantumuri maxime diferite, întreprinderea în cauză asigură, prin mijloace adecvate, cum ar fi separarea conturilor, faptul că pentru fiecare dintre aceste activități se respectă plafonul aferent și că, în total, nu se depășește cel mai mare cuantum posibil.

Pot beneficia de ajutor de stat în baza schemei IMM-urile din toate sectoarele de activitate, cu excepția celor declarate neeligibile, care nu îndeplinesc condițiile de finanțare-garantare și care, la data solicitării de acordare a facilității de factoring garantate în cadrul programului, îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:

a) nu se află în dificultate în sensul pct. 20 și 24 din Comunicarea Comisiei – Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate 2014/C 249/01, publicate în JO al Uniunii Europene, seria C, nr. 249 din 31 iulie 2014;

b) nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu MFP și/sau finantator;

c) nu figurează cu credite restante, în ultimele 6 luni sau dacă înregistrează restanțe în baza de date a Centralei Riscului de Credit (CRC), acestea sunt încadrate în categoriile A, B și C.

d) nu se află în interdicție de a emite cecuri și nu figurează cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăț (CIP) conform prevederilor Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 1/2012 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Incidentelor de Plăți;

e) este eligibil conform reglementărilor interne ale finanțatorului;

f) nu înregistreaza popriri active sau suspendate pe conturile bancare;

g) nu înregistrează obligații fiscale restante și alte creanțe restante bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Perioada de valabilitate a schemei, respectiv perioada în care se selectează beneficiarii și se emit garanții de stat, acorduri de finanțare în legătură cu granturile prevăzute în proiectul de act normativ, este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor prezentuluii act normativ și data de 31 decembrie 2020. Perioada de  acordare a granturilor care acoperă costurile de garantare si de finantare aferente facilităților de factoring este de 8 luni, iar perioada de efectuare a plăților aferente granturilor este până la 31 octombrie 2021.

Ajutorul de stat sub forma grantului se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni Generale și se virează lunar în contul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), pe baza situațiilor centralizatoare privind dobânzile lunare datorate, transmise de instituțiile de credit pe propria răspundere. Monitorizarea și controlul întreprinderilor beneficiare în cadrul acestei scheme de ajutor de stat se va face de către FNGCIMM.  

FNGCIMM este administratorul acestei măsuri de ajutor de stat cu atribuții delegate de Ministerul Finanțelor Publice în calitate de furnizor de ajutor de stat.

Sumele rezultate din executarea garanțiilor de stat acordate de FNGCIMM prin program, în numele și contul statului, se plătesc finanțatorului de către Ministerul Finanțelor Publice de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice – Acțiuni generale, titlul „Alte transferuri”, cod 55, alineatul „Sume rezultate din executarea garanțiilor acordate din bugetul de stat”, pe baza documentelor justificative prezentate de FNGCIMM, și se recuperează de la beneficiarul programului în condițiile prezentului act normativ.

Pentru finanțările garantate în cadrul programului, pierderile trebuie suportate proporțional cu procentul de garantare și în același mod de către finanțator și statul român, prin MFP.

Creanțele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate și plătite finanțatorilor în cadrul programului sunt asimilate creanțelor bugetare a căror colectare și recuperare se efectuează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), conform procedurii reglementate de Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.

De asemenea, actul normativ cuprinde prevederi referitoare la competențele și demersurile ce trebuie intreprinse de către finanțatori și organele fiscale competente ale ANAF, în procedura de valorificare a bunurilor ce fac obiectul garanțiilor constituite pentru asigurarea recuperării creanțelor rezultate din plata garanțiilor de stat acordate și plătite finanțatorilor în cadrul programului.

Proiectul de OUG și Nota de fundamentare pot fi consultate  pe site-ul MFP, la rubrica Transparență decizională.



Call Now Button