Asociația Patronatul Județean al Femeilor de Afaceri din Intreprinderile Mici și Mijlocii Suceava în parteneriat cu Sc Avisso Consulting Services Srl anunţă demararea proiectului „Facilitarea investițiilor în comunitate și creșterea impactului social, prin măsuri de sprijin pentru viitori antreprenori- IMMRural!” – Cod SMIS 312016
Proiectul „Facilitarea investițiilor în comunitate și creșterea impactului social, prin măsuri de sprijin pentru viitori antreprenori- IMMRural!” are ca obiectiv general creșterea gradului de participare a cel puțin 140 de persoane din diferite categorii sociale, care doresc sa înființeze structuri de economie socială în mediul rural și sprijinul acordat acestora pentru înființarea, implementarea și monitorizarea a 34 de întreprinderi sociale, prin crearea a minim 136 de noi locuri de munca.
Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare și va fi implementat în Regiunile de dezvoltare Sud-Est, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Est, Vest.
Prin acest proiect se va susține economia socială din România, prin:
- creșterea gradului de specializare a cel puțin 140 persoane, din care minim 22 persoane vor fi de etnie roma din Regiunile de dezvoltare Sud-Est, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Est, Vest prin stimularea, sprijinirea, dobândirea și certificarea competențelor, abilităților și a aptitudinilor antreprenoriale și manageriale sociale;
- creșterea gradului de specializare a persoanelor beneficiari de certificate recunoscute ANC, dezvoltând astfel forța de muncă, cu implicații la nivelul pieței muncii, dar și la nivel local, regional și chiar național.
- prin cadrul serviciilor și măsurilor integrate pentru sprijinirea inițierii și dezvoltării de activități independente în domeniul economiei sociale, din cadrul celor cel putin 140 persoane care vor depune plan de afaceri;
- selectarea a cel puțin 34 de planuri de afaceri, având implicații pozitive, pe termen lung, în creșterea gradului de ocupare și scaderea gradului de șomaj și creșterea numărului de afaceri dezvoltate, la nivel local și regional.
- sprijinirea, înființarea, menținerea și dezvoltarea a 34 de afaceri în Regiunile de dezvoltare Sud-Est, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Est, Vest, asigurând astfel dezvoltarea socio-economică la nivel local, prin creșterea și dezvoltarea mediului de afaceri local și regional;
- creșterea gradului de ocupare și scaderea șomajului, prin crearea a cel puțin 136 noi locuri de muncă (din care minim 43 persoane care vor ocupa aceste locuri de muncă, vor fi persoane vulnerabile din mediul rural), sustenabile, contribuind astfel și la dezvoltarea raportată la nivel local, regional și national.
-Proiectul se va derula în perioada: 08.2024 – 31.01.2027
-Valoarea totală a proiectului : 889.020,41 RON, din care:
- Valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR/FSE+/FC/FTJ : 12.576.239,89 RON
- Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 2.219.336,45
Detalii suplimentare se pot obţine la:
- Asociația Patronatul Județean al Femeilor de Afaceri din IMM Suceava – telefon 0230-222722/0786527456, e-mail: imm_sv@yahoo.com, immrural@yahoo.com.
- C. AVISSO CONSULTING SERVICES SRL – e-mail : avissogrup@gmail.com; telefon 0732166488