Mitul „optimizării” prin offshore: De ce structurile copy-paste sunt o bombă cu ceas
Să luăm exemplul unui antreprenor care dezvoltă o rețea de centre de meditații și cursuri de formare profesională. SRL-urile din rețea prestează servicii educaționale — o activitate scutită de TVA, deci nu sunt înregistrate în scopuri de TVA. Antreprenorul centralizează know-how-ul, programa de curs și branding-ul, pe care le „vinde” punctelor de lucru printr-o taxă de franciză/management.
Un „expert” îi sugerează o mișcare clasică: „Deschide o firmă în Malta (sau orice altă jurisdicție similară). Facturează de acolo serviciile de management. Scapi de TVA, iar centrele tale – care oricum nu pot deduce TVA-ul – vor fi fericite că primesc facturi curate, fără 19% în plus.”
Suna impecabil. Doar că, în realitate, structura este o capcană în doi pași.
Capcana unu: Taxarea, mutată în curtea clientului
Pentru servicii de tip management, consultanță sau franciză (servicii B2B), locul prestării este acolo unde este stabilit beneficiarul. În cazul nostru, România.
Aici intervine confuzia frecventă: antreprenorul crede că, dacă el nu are cod de TVA, nu se aplică TVA. Eroare.
Faptul că un SRL este neplătitor de TVA (pentru că prestează servicii scutite) nu înseamnă că nu este persoană impozabilă. În momentul în care primește servicii de la o firmă dintr-un alt stat UE, obligațiile fiscale devin imediate:
Codul special de TVA: SRL-ul din România are obligația legală (conform art. 317 din Codul Fiscal) să se înregistreze cu un cod special de TVA înainte de a primi prima factură din străinătate.
Taxarea inversă: Beneficiarul trebuie să calculeze TVA-ul de 19% pe factura primită din Malta și să îl plătească direct la bugetul de stat, prin decontul 301 și declarația 390.
Costul final: Deoarece centrele prestează educație (activitate scutită), ele nu au drept de deducere. TVA-ul plătit prin taxare inversă devine, deci, un cost final, pur.
Schema nu a eliminat costul, ci doar l-a mutat. Mai grav, a creat o datorie fiscală ascunsă. Zeci de SRL-uri din rețea funcționează acum fără cod special și fără să fi depus vreodată un decont 301, acumulând penalități și dobânzi în tăcere.
Capcana doi: „Sediul” din sufragerie
A doua problemă este legată de rezidența fiscală. Firma din Malta este condusă, de facto, din apartamentul antreprenorului din București. El ia deciziile, el semnează, el gestionează operațiunile.
Codul Fiscal românesc și convențiile internaționale privind evitarea dublei impuneri sunt clare: rezidența fiscală a unei companii nu este dată de ștampilă sau de locația sediului social, ci de locul conducerii efective.
Dacă ANAF stabilește că firma „malteză” este condusă de la București, aceasta poate fi tratată ca rezidentă fiscal în România. Rezultatul? Impozit pe profit de plătit retroactiv în România, recalculări și, eventual, amenzi pentru nedeclararea veniturilor.
Concluzia: Cine câștigă cu adevărat?
În tot acest scenariu, singurul care a câștigat cert este consultantul care a „proiectat” structura. Acesta încasează un onorariu lunar generos pentru administrarea unei entități străine care, în loc să optimizeze fiscalitatea, a expus toată rețeaua de centre la un risc de control major.
Problema nu este jurisdicia aleasă — Malta, Dubai sau oricare alta. Problema este mentalitatea de a cumpăra o „cutie” fiscală fără a înțelege regulile jocului din România. ANAF nu întreabă dacă ai încercat să eviți taxarea, ci când vei fi prins că ai făcut-o greșit.
Ai în plan o optimizare fiscală?
Echipa AVISSO te ajută să alegi soluția potrivită pentru compania ta.
